Anii ’50

·             29 martie 1957 are loc prima operaţie pe cord închis pentru stenoză mitrală (operaţie fără suportul circulaţiei extracorporeale, fără oprirea inimii) efectuată în Clinica Chirurgie I în prezenţa unor pionieri ai specialităţii, o echipă mixtă din Bucureşti şi Tîrgu Mureş – prof. dr. Nicolae Hortolomei, prof. dr. Dan Setlacec, prof. dr. Papay Zoltan, prof. Maros Tiberiu.

·             În Spitalul Clinic Judeţean Mureş, Clinica Chirurgie I sub conducerea prof. dr. Papay Zoltan funcţionau la acea dată, două saloane de bolnavi cardiaci, un serviciu de explorări funcţionale şi laboratorul de cateterism cardiac.

·             În România, prima operaţie de acest gen a fost efectuată la Bucureşti de prof. dr. Nicolae Hortolomei şi echipa sa în anul 1953.

 

Anii ’60

·             În aprilie 1962, dr. Ioan Pop D. Popa se alătură echipei de chirurgie cardiovasculară de la Tîrgu-Mureş, unde se continuă activitatea operatorie pe cord-închis pentru stenoza mitrală.

·             În noiembrie 1962 este transferat în Clinica Chirurgie I a Institutului de Medicină şi Farmacie Tîrgu-Mureş, Dr. Radu Deac, care participă la activitatea de chirurgie pe cord-închis şi vase. După o specializare de 4 luni la Spitalul Fundeni – secţia de chirurgie cardio-vasculară a Clinicii de Chirurgie, dezvoltă în Tîrgu-Mureş operaţiile pe cord-închis şi vase (primele operaţii de secţiune-sutură a canalului arterial persistent, corecţia cu petec de lărgire a coarctaţiei de aortă, operaţii pe vase periferice) sub îndrumarea prof. dr. Papay Zoltan.

·             Activitatea de cardiologie şi explorări funcţionale este asigurată de dr. Coman Kund Wilhelm, dr. Haldenwag Maria şi asistent Periesy Katalin.

·             În 1964 la Staţia Experimentală a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş este iniţiată şi se dezvoltă activitatea operatorie experimentală pe cord-deschis cu ajutorul circulaţiei extracorporeale. Se efectuează primele transplante cardiace ortotopice pe animal de către  dr. Radu Deac (Revista Medicală, 1964).

·             În 1966 ia fiinţă Clinica Chirurgie II şi chirurgie cardiovasculară a IMF Tîrgu-Mureş, sub conducerea conf. dr. Ioan Pop D. Popa, în care pe lângă activitatea de chirurgie generală se dezvoltă distinct activitatea de chirurgie cardiovasculară, crescând numărul operaţiilor pe cord-închis şi vase periferice.

·             În anii 1969 – 1970, dr. Radu Deac efectuează o specializare de chirurgie cardio-vasculară la Universitatea din Leeds, Deparamentul de Chirurgie cardio-toracică şi participă de asemenea la operaţii la Spitalul Naţional de Cardiologie din Londra (« National Heart Hospital »).

 

Anii ’70

·             În anul 1971, conf. dr. Ioan Pop D. Popa efectuează un stagiu de câteva luni în unităţi de specialitate din Statele Unite ale Americii (Houston, New York, Portland, Rochester, Minnesota).

·             În 1971 are loc vizita profesorului Christian Barnard din Cape Town, Africa de Sud la Tîrgu Mureş . Are loc vizita  în Clinica de Chirurgie II și chirurgie cardiovasculară.

·             La 5 aprilie 1973 are loc prima operaţie pe cord-deschis în Tîrgu-Mureş (echipa operatorie: prof. dr. Pop D. Popa, dr. Radu Deac, Dr. Ilniczky, dr. Aczel) urmată de alte 16 asemenea operaţii în Clinica Chirurgie II şi Chirurgie cardio-vasculară. Activitatea de anestezie a fost asigurată de dr. Kerek Istvan.

·             La 1 octombrie 1974, prof. Pop D. Popa se transferă la Spitalul Clinic Fundeni, Bucureşti, Clinica de Chirurgie.

·             La 1 ianuarie 1975 este decizionată Secţia de Chirurgie cardio-vasculară ca unitate distinctă în Clinica Chirurgie II Tîrgu-Mureş, iar în 1976 devine Clinica de Chirurgie Cardiovasculară prin separarea ca disciplină distinctă în IMF Tîrgu-Mureş la conducerea unităţii fiind numit șef de lucrări dr. Radu Deac.

·             Se dezvoltă activitatea de chirurgie cardio-vasculară în special pe cord-deschis, unitatea devenind cel de al 2-lea centru de operaţii pe cord-deschis din România.

·             Începând cu anul 1973, activitatea de cardiologie este asigurată de dr. Bratu Dan, (viitor profesor de medicină internă şi cardiologie).

·             Începând cu 1976, repetatele vizite ale profesorului Marius Barnard de la Spitalul Grote Schuur din Cape Town, Africa de Sud, stimulează şi perfecţionează activitatea de chirurgie pe cord-deschis, crescând diversitatea şi numărul operaţiilor de la 300 la 500 pe an.

·             Se dezvoltă chirurgia coronariană, chirurgia valvulară şi chirurgia cardiopatiilor congenitale.

 

Anii ’80

·             La 12 septembrie 1983 odată cu inaugurarea noului Spital Clinic Judeţean Mureş, Clinica de Chirurgie Cardiovasculară are destinate 100 de paturi, bloc operator separat cu 3 săli de operaţii, terapie intensivă cardiacă, laborator de catetersim cardiac şi angiocardiografie, în structura Spitalului Judeţean Mureş.

·             Clinica de Chirurgie Cardiovasculară devine al 2-lea centru de specialitate din ţară.

 

Anii ’90

·             Între anii 1990 – 1992, prof. dr. Radu Deac efectuează o specializare în transplantarea cardiacă la Departamentul de Chirurgie Cardio Toracică al Universităţii Pennsylvania din Philadelphia, SUA, sub îndrumarea prof. Henry Edmunds şi a dr. Verdi DiSesa, directorul programului de transplant.

·             În anul 1995 prin Hotărâre de Guvern se organizează unităţile de medicină cardio vasculară din România, înfiinţându-se cinci centre regionale de cardiologie, cu personalitate juridică, la Bucureşti, Cluj, Tîrgu-Mureş, Timişoara şi Iaşi.

·             În decembrie 1995 la Tîrgu-Mureş se organizează Centrul de Boli Cardiovasculare, pe structura Clinicii de Chirurgie Cardio Vasculară (prof. dr. Radu Deac), a Clinicii de Cardiologie (prof. dr. Constantin Georgescu) a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Tîrgu-Mureş. Tot atunci se înfiinţează prima Clinică de Cardiologie Pediatrică din ţară (conf. dr. Rodica Togănel).

·             Începând cu anul 1995, activitatea se dezvoltă prin proiectul de colaborare cu Humana Heart Institute International din Louisville, Kentucky, SUA şi creditul USAID. În cadrul acestui proiect au avut loc specializări ale unor echipe complexe (chirurgi, anestezişti, cardiologi, asistenţi medicali) din clinică şi vizite de instruire efectuate de experţi din institutul mai sus amintit.

·             În 1999, se organizează Secţia Clinică de Anestezie şi Terapie Intensivă Cardiacă (dr. Kerek Istvan) şi Secţia Clinică de Cardiologie Intervenţională şi cateterism cardiac adulţi şi copii (dr. Ciprian Suciu), astfel încât Centrul de Boli Cardiovasculare Tîrgu-Mureş devine o unitate specializată cu 215 paturi, 5 secţii clinice universitare şi 332 de angajati.

·             În perioada iunie spetembrie 1999 se efectuează la Tîrgu-Mureș primele prelevări multiple de organ în vederea transplantării. Trei corduri de donator sunt prelevate în cooperare cu echipe specializate din Austria și Germania. Cordurile au fost transplantate cu succes la Spitalul AKH din Viena și la centrul de specialitate din Bad Oeynhausen din Germania.

·             La 24 octombrie 1999, dr. Radu Deac îl asistă  pe dr. Serban Brădişteanu la primul transplant cardiac din România la Spitalul de Urgență Floreasca din București.

·             La 14 noiembrie 1999, după cele trei prelevări succesive de cord de la donator, se efectuează primul transplant cardiac ortotopic la Tîrgu-Mureş, dezvoltându-se activitatea centrului regional de Transplant Tîrgu-Mureş.

·             Se înfiinţează Departamentul de Cercetare – Laboratorul de Valve, Imunologie şi Transplant condus de cercetător ştiinţific grd. I Dan Simionescu. Se dezvoltă tehnici şi procedee noi de diagnostic şi tratament a bolnavilor cardiovasculari sau produse tehnico-medicale, realizate în laboratorul propriu, precum şi producţia şi implantarea primelor valve biologice din ţară.

 

Anii 2000 până în prezent

·             În anul 2002 prin Ordinul MSF nr. 563/2002 Centrul de Boli Cardiovasculare din Tîrgu-Mureş devine Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT), structura organizatorică cuprinzând cinci secţii clinice şi un Departament de Cercetare condus de biochimist Dan Simionescu.

·             Dr. Horaţiu Suciu  efectuează o specializare de 1 an la Centrul San Donato, Milano, Italia sub conducerea Prof.dr. Alessandro Frigiola si la Spitalul « Bambino Gesu » din Vatican (Prof. dr. A. Di Donato) Roma, Italia, această  supraspecializare în chirurgia cardiacă pediatrică fiind confirmată  prin ordin al  Ministerului Sănătăţii.

·             La 1 mai 2005 este decizionată în structura Institutului, prin ordin al Ministrului Sănătăţii, Secţia Clinică de Chirurgie Cardiacă pediatrică, la conducerea căreia este numit şef lucrări dr. Suciu Horaţiu, medic primar chirurgie cardiacă.

·             În decembrie 2005 are loc inaugurarea primului Centru Cardiovascular Pediatric din România, în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Tîrgu-Mureş, care reuneşte unităţi clinice de profil unice în ţară, cu circuite funcţionale distincte, dedicate depistării, diagnosticării şi tratamentului malformaţiilor cardiace la copilul mic. Se dezvoltă o importantă colaborare cu secţia clinică de neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş.

·             În decembrie 2005, la împlinirea a 10 ani de activitate, Asociaţia Jurnaliştilor din domeniul medical, premiază Institutul cu diploma de excelenţă, conferindu-i titlul de „Spitalul Anului”.

·             În aprilie 2006, Institutul obţine certificatul de înregistrare a mărcii nr. 79185 eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

·             În anul 2008 numărul transplantelor cardiace a ajuns la 25 cazuri, durata de viaţă, în bună stare de sănătate, ajungând la nouă ani la primii transplantaţi.

·             În decembrie 2008 prin Ordinul 1997 al MSP denumirea institutului se schimbă în Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiace şi Transplant primirea urgenţelor făcându-se prin UPU-SMURD, cele două unităţi având acelaşi sediu.

·             În anul 2011 prin Ordinul al MS Institutul este reorganizat ca Centru de Boli Cardiovasculare şi Transplant în structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş.

·             În iunie 2013 prin HG 413 Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IuBCvT) îşi reia activitatea şi îşi recapătă personalitatea juridică. Activitatea propriu-zisă a Institutului începe cu data de 1 august 2013.

·             În luna septembrie 2013 Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Tîrgu-Mureş este nominalizat ca furnizor de servicii în cadrul programelor naţionale de sănătate iar din luna noiembrie 2013 este acreditat pentru transplant de cord.